Showbiz

Elon Musk, acuzat de acționarii companiilor sale că se droghează. Fondatorul Tesla și Space X ar consuma „LSD, cocaină, ecstasy, ciuperci magice și ketamină”

schedule 08 ian. 2024, 11:34

Elon Musk, acuzat de acționarii companiilor sale că se droghează. Fondatorul Tesla și Space X ar consuma „LSD, cocaină, ecstasy, ciuperci magice și ketamină”
Foto: Frederic Legrand - COMEO/Shutterstock

Unii directori şi acţionari ai companiilor lui Elon Musk l-au acuzat pe miliardar că ar consuma droguri, printre care „LSD, cocaină, ecstasy, ciuperci magice și ketamină”. Fondatorul Tesla și SpaceX neagă acuzațiile. 

Elon Musk este acuzat de acționarii companiei sale că se droghează

Elon Musk a consumat LSD, cocaină, ecstasy şi ciuperci psihedelice, adesea la petreceri private, a precizat The Wall Street Journal, citând martori anonimi și alte persoane care au cunoștință de acest lucru. 

Persoane apropiate directorului executiv al Tesla și SpaceX au declarat pentru ziar că acum folosește droguri și consumă în special ketamină. Elon Musk a spus, în august 2023, că are o rețetă pentru a folosi acest medicament ca antidepresiv. 

De la ce au pornit acuzațiile

După ce miliardarul a tras un fum de țigară care conținea marijuana la podcastul lui Joe Rogan, în septembrie 2018, Pentagonul a revizuit autorizația federală de securitate legată de rolul său de director general al Space Exploration Technologies Corp, care este certificată pentru a lansa sateliţi militari de spionaj, a relatat Bloomberg în martie 2019. 

„După acea singură pufăială cu Rogan, am fost de acord, la cererea NASA, să fac 3 ani de teste aleatorii antidrog”, a scris Musk, duminică pe platforma X, compania de socializare pe care o deţine. 
„Nu au fost găsite urme de droguri sau alcool”, a completat acesta.

Avocatul lui Elon Musk: „Este testat regulat și aleatoriu la SpaceX”

Alex Spiro, un avocat al miliardarului, a declarat pentru WSJ că Elon Musk este „testat regulat şi aleatoriu la SpaceX pentru depistarea drogurilor şi nu a picat niciodată vreun test” şi s-a referit la „informaţii false” din articol, dar nu le-a detaliat.

WSJ a relatat şi că Linda Johnson Rice, care a devenit director al Tesla în 2017, nu a candidat pentru realegere doi ani mai târziu din cauza frustrării faţă de comportamentul lui Elon Musk și a îngrijorărilor sale cu privire la consumul de droguri al acestuia.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 80 voturi
Nu: 100 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

180 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 5.0985 RON
-0.00220
USD
USD: 4.3417 RON
-0.01310
GBP
GBP: 5.8335 RON
0.01860
HUF
HUF: 1.325 RON
-0.00550
BGN
BGN: 2.6068 RON
-0.00110
CHF
CHF: 5.4743 RON
0.01680
Convertor valutar

Rezultat: ---